Archive for the ‘Marturisiri’ Category

Bun găsit tuturor. Dupa o scurtă (sau mai lungă) pauză, “gândurile premeditate” au revenit. Mă întorc printre voi, cei care (încă mai) accesaţi acest blog. Un blog care nu aparţine vreunei vedete, ci unui simplu om. Un om pentru care principalul scop în viaţă a fost să se dăruiască semenilor. Puţin câte puţin, zi de zi, prin toate mijloacele care i-au stat vreodată la îndemână. Pentru că asta cred eu că înseamă a face presă. A fi în slujba oamenilor. De-a lungul timpului, au fost multe momente în care m-am îndoit că mai pot face asta. Că mai pot spune adevărul, că mai pot spune ceea ce cred. Dar, cu toate astea, n-am renunţat. În ciuda faptului că am văzut, pe măsură ce trecea timpul, cum o profesie pe care o credeam nobilă s-a transformat în… cu totul altceva. Dar continui să cred că nu am rămas singurul care mai crede asta. Mi-aţi demonstrat-o voi, o parte dintre cei care mă citiţi şi ale căror mesaje m-au încurajat. Şi alţi câţiva oameni care, asemenea mie, n-au încetat să creadă în menirea lor. Aceştia contează, pentru mine, de infinite ori mai mult decât cei care au încercat să îmi demonstreze că meseria în care eu continui să cred din tot sufletul ar fi una ca oricare alta. Un fel de aprobare, o formă de solidaritate care contează foarte mult în momentele de răscruce. Şi cred că asta e un semn bun. Un semn că trebuie se merg mai departe…

Deocamdată atât pe ziua de azi. Dar voi reveni.
Să auzim numai de bine.

P.S. pe lângă mulţumirile de mai sus, vreau să mai adaug una. Mulţumesc, Adriana. Sper să rămâi aceeaşi cititoare fidelă ca şi până acum.

Vreau să dedic aceste piese tuturor celor care, în ultimii trei ani, mi-aţi fost alături. Fie ca aţi fost colegi, prieteni sau fani,  vă asigur de repectul meu. Pentru că sunt un om care,  mereu,  s-a dăruit celorlalţi.  Într-un moment în care pun punct unui capitol, pentru  o lua din nou de la capăt,  simt nevoia să vă spun ceea ce simt.  Pentru voi, aceşti oameni mereu dragi,  nu am decât un singur cuvânt,  din adâncul sufletului meu. MULŢUMESC!

Nu am murit. Nu am disparut. Nu am plecat din tara (nici macar in Irak sau Aghanistan. Nu mi-am dat demisia. Nu m-au dat afara (spre nefericirea dusmanilor, n-am fost concediat niciodata in viata asta). Nu m-am dus la vreo alta televiziune asa cum s-a vehiculat (inca, dar nu exclud treaba asta pe viitor). Nu am iesit din presa (si nici nu o sa ies vreodata). Nu m-am insurat (inca). Nu am renuntat la blog (si nici nu vreau sa renunt).
Astea sunt raspunsurile la intrebarile pe care le-am tot primit in ultima vreme. Unele de la prieteni buni, altele de la oameni care ma cunosc, si altele de la unii care ‘mor’ de grija mea. Acestora din urma le aduc aminte proverbul cu “cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”. Au incercat multi sa ma termine, pe diferite cai mai mult sau mai putin ‘ortodoxe’. Dar n-au reusit. Si asta ii doare a dracu’ de tare, pentru ca se chinuie din greu. Pe mine au ajuns sa ma distreze ‘mancatorii de rahat’. Ca de impresionat nu reusesc sa ma impresioneze.
Poate ca din exterior am lasat impresia ca m-am lenevit. Am aparut rar pe ‘sticla’ si n-am prea semnat prin jurnale in ultima vreme. Pe bloguri am scris mai rar decat v-am obisnuit. Nu pentru ca nu aveam ce, ci pentru ca am multe pe cap. E vorba in principal proiecte pe cont propriu. Unele functioneaza, iar multe altele dintre ele sunt la un pas de debut. Premisele sunt bune si va asigur ca nu vor lipsi surprizele. Nu vreu sa intru in detalii, dar precizez ca sunt tot in audio-vizual. Inclusiv in ‘new media’. Dar sa stiti ca se vor concretiza si se vor vedea destul de curand.