Author Archive
Simple jucării
Zilele trecute m-au adus aminte de o piesă. O piesă de acum mulţi ani, dar care pare şi acum actuală. Şi asta într-o Românie peste care au trecut vremurile şi anii, dar mentalităţile refuză, parcă, să se schimbe…
Compact Cluj – Simple Jucării (1992)
Revenire
Publicat de Andi in Marturisiri | Aprilie 14th, 2009
Bun găsit tuturor. Dupa o scurtă (sau mai lungă) pauză, “gândurile premeditate” au revenit. Mă întorc printre voi, cei care (încă mai) accesaţi acest blog. Un blog care nu aparţine vreunei vedete, ci unui simplu om. Un om pentru care principalul scop în viaţă a fost să se dăruiască semenilor. Puţin câte puţin, zi de zi, prin toate mijloacele care i-au stat vreodată la îndemână. Pentru că asta cred eu că înseamă a face presă. A fi în slujba oamenilor. De-a lungul timpului, au fost multe momente în care m-am îndoit că mai pot face asta. Că mai pot spune adevărul, că mai pot spune ceea ce cred. Dar, cu toate astea, n-am renunţat. În ciuda faptului că am văzut, pe măsură ce trecea timpul, cum o profesie pe care o credeam nobilă s-a transformat în… cu totul altceva. Dar continui să cred că nu am rămas singurul care mai crede asta. Mi-aţi demonstrat-o voi, o parte dintre cei care mă citiţi şi ale căror mesaje m-au încurajat. Şi alţi câţiva oameni care, asemenea mie, n-au încetat să creadă în menirea lor. Aceştia contează, pentru mine, de infinite ori mai mult decât cei care au încercat să îmi demonstreze că meseria în care eu continui să cred din tot sufletul ar fi una ca oricare alta. Un fel de aprobare, o formă de solidaritate care contează foarte mult în momentele de răscruce. Şi cred că asta e un semn bun. Un semn că trebuie se merg mai departe…
Deocamdată atât pe ziua de azi. Dar voi reveni.
Să auzim numai de bine.
P.S. pe lângă mulţumirile de mai sus, vreau să mai adaug una. Mulţumesc, Adriana. Sper să rămâi aceeaşi cititoare fidelă ca şi până acum.
Punct. Şi de la capăt…
Empty spaces
what are we living for?
Abandoned places
I guess we know the score..
On and on!
Does anybody know what we are looking for?
MULŢUMESC!
Publicat de Andi in Marturisiri | Martie 18th, 2009
Vreau să dedic aceste piese tuturor celor care, în ultimii trei ani, mi-aţi fost alături. Fie ca aţi fost colegi, prieteni sau fani, vă asigur de repectul meu. Pentru că sunt un om care, mereu, s-a dăruit celorlalţi. Într-un moment în care pun punct unui capitol, pentru o lua din nou de la capăt, simt nevoia să vă spun ceea ce simt. Pentru voi, aceşti oameni mereu dragi, nu am decât un singur cuvânt, din adâncul sufletului meu. MULŢUMESC!
Într-o zi…
Adrian Daminescu – Într-o zi
Se trăieşte, se iubeşte şi se moare
într-o cuşcă inundată de minciuni.
Fiecare stă la pândă şi nu are
timp să aleagă dintre javre pe cei buni.